Iar.. si iar.. revine acest sentiment.. e ca un blestem care nu vrea sa ma paraseasca.
Trist, trist, trist…
Oare tot toamna e de vina, sau faptul ca am luat prea multe antibiotice (am citit prospectul si totusi nu scria nimic despre depresie – semi depresie de fapt) sau poate intr-adevar e un blestem! Nu sunt superstitioasa dar uneori ma pune pe ganduri. Stiti ca pentru orice exista un leac, deochi, blesteme, etc. Nu stiu ce ar putea sa ma vindece de aceasta stare.
In fiecare zi aud din ce in ce mai multe vesti proaste, a murit cineva drag cuiva, alcineva are atat de multe datorii/probleme sentimentale incat se sinucide… Pe ei ce ar putea sa-i vinece?? Fierturi antice, lasate din mama vrajitoare in fiica vrajitoare, descantece si vraji, talismane norocoase, toate create sa ne faca sa ne simtim mai bine. Oare acestea chiar au influenta asupra fragilului metabolism uman sau doar asupra psihicului nostru cu mult mai fragil decat metabolismul facandu-ne sa ne simtim in siguranta (Asa spune “mama Omida”)…
O alta modalitate de vindecare ar putea fi o dragoste noua, o noua pasiune care sa ne aprinda si sa ne incalzeasca sufletele ca apoi sa lase o rana si mai adanca decat iubirea precedenta, in timp sa se cicatrizeze si sa astepte sa se redeschida si mareasca odata cu o noua dragoste neimplinita.
Cand?? Cand vor trece toate astea?? Oare omenirea va beneficia vreodata de liniste si pace totala?? O lume fara durere si numai fericire? Este aberant ceea ce tocmai am spus, nu de alta dar nu am mai fii oameni daca nu am trece prin atatea emotii, daca nu am descoperi un sentiment nou la fiecare cotitura a vietii..
Concluzionand, a suferi e uman, traim prin intermediul suferintei, nu am mai putea deosebi momentele frumoase daca suferinta nu ar exista.
Sunt om, deci sufar! Sufar, deci traiesc! Astept sa traiesc si sa iubesc.. si implicit sa sufar!
