Am o stare ciudata azi..
Nu.. nu sunt fericita dar nici trista. De cele mai multe ori incerc sa fiu vesela chiar daca nu sunt. Vreau sa fiu vesela, puternica… totusi nu sunt.. Toti afisam o masca, doua, trei.. mai multe. Sa fie oare asta problema? M-am saturat sa afisez masca ce ma protejeaza de tot ce ma sperie? Nu stiu. Stiu ca ceva trebuie sa se schimbe. Acum ceva timp am spus ca vreau sa renunt sa visez (fie cu ochii deschisi, fie cu ei inchisi). Chiar vreau asta? Nu, imi place sa visez, sa ma gandesc ca intr-o zi trebuie sa-mi fie mai bine, mult mai bine.
Nu vi se pare ciudat ca toti (intr-un fel sau altul) fugim? Fie ca fugim de fericire, de o parere, un gand…fugim si doar atat! Mie da… Am hotarat sa nu mai fug, sa incerc, sa fac un efort supra-omenesc si sa nu mai fug. Sa infrunt frica ce ingheata sangele, poate daca o voi infrunta nu imi va mai ingheta sangele in vene, nu voi deveni palida si tremuratoare cum mi se intampla de obicei. Poate…
Tot acum ceva timp am spus ca renunt la cautarea/gasirea printului meu “Charming” (nu va ganditi la cel din Shrek, tipul ala nu era prea charming 
). Ce spuneti? Chiar ar trebui sa renunt?
Daca as renunta la asta ar fi egal cu a renunta sa sper. Sa speri ca orice vis poate deveni realitate, ca esti o persoana buna si ca nu ti se spune ca esti bun doar pentru ca ti s-a facut mila de o persoana fara adapost care a intrat acum mai multe ierni in Casata si a fost dat afara cu brutalitate pentru ca nu avea bani de o savarina. Ce ati face voi intr-o asemenea situatie? Eu personal m-am dus la ospatarita si i-am spus ca platesc eu tot ce vrea sa manance “domnul”. In momentul in care am folosit acel apelativ (pentru o persoana care pt ospatarita nu era decat un “boschetar” ) ospatarita a pufnit pe nas debordand de aroganta.
Este vina omului acela ca a sperat si a riscat sa intre? Poate el spera ca o sa fie primit cu caldura. Eu cred ca motivul initial pt care a intrat a fost faptul ca era extrem de frig afara… cu siguranta era mai cald inauntru.. O prietena de-a mamei cu care stateam la masa mi-a spus ca e admirabil ce am facut, ca sunt un om bun.. Dar pentru numele lui Dumnezeu, ce am facut??? Am facut ceva in plus fata de ce ar trebui sa faca orice om pentru a-si ajuta “semenii”? Si cand spun semenii nu ma refer la ceea ce se refera toata lumea, la rudele de sange, ci la un om de pe strada pe care nu l-ai vazut in viata ta inainte, care, sa zicem, s-a impiedicat si a cazut si normal te duci sa ajuti persoana sa se ridice. E umilitor sa te impiedici si in loc sa vina cineva sa te ajute, sa treaca pe langa tine, sa pufneasca (“ce neatenta”) sau chiar sa rada!!
As vrea ca bunatatea sa nu fie interpretata ca un simplu gest pe care ar putea sa-l faca oricine. As mai vrea ca rautatea sa includa si lipsa acestor marunte gesturi, gesturi care nu te costa decat poate 2 minute din timpul tau cel “pretios”.
Imi doresc foarte multe lucruri pentru mine si pentru cei dragi mie si mi-e foarte teama ca nu o sa le pot oferi ce le doresc, si, mai rau, nu imi voi putea oferi mie ce-mi doresc.. Totusi voi incerca sa nu-mi mai fie frica… Sper sa nu-mi mai fie frica.
Traiesc deci Sper! Sper deci Traiesc!
)
)